Despre satiră, deepfake, umor și responsabilitate. Raul Gheba în Laboratorul de educație media
Manage episode 400112981 series 3531736
Raul Gheba este comediant și a venit în Laboratorul de educație media să ne povestească despre cum satira ne poate ajuta să ne dezvoltăm gândirea critică. „Limita asta între satiră și cât de nebună e lumea e din ce în ce mai mică și dacă ai simțul satirei, probabil că o să ai și simțul a ceea ce e vrăjeală sau nu pe internet. E ca o ridicare de gantere pentru mușchiul critic al analizei unei informații.”
Iar mușchiul critic al analizei unei informații poate fi foarte util în era digitală când ne lovim de imagini create de inteligența artificială și de deepfake-uri. Raul vorbește și despre postările lui, ce aveau la bază conținut creat cu ajutorul inteligenței artificiale și reacțiile publicului online.
„Responsabilitatea noastră este că știm că umorul nostru lucrează cu stereotipuri și cu biasuri, dar atunci când tu, ca și comediant, recurgi la gluma că blondele sunt proaste sau nu știu care etnie este zgârcită este cheap, nu adaugi nimic, nu ești un comediant care inovează. Scopul tău acum ar fi, ca și comediant, să faci mișto prin a răsturna stereotipurile.” Mai multe despre stereotipuri, libertatea de exprimare și cum pot ajuta comedianții în lupta împotriva dezinformării în noul episod din #podcastcji.
Podcastul face parte din Programul de Educație Media demarat de CJI în parteneriat cu Romanian American Foundation și este susținut prin proiectul BROD – Observatorul Bulgaro-Român de Media Digitală.
Acest material reflectă numai punctele de vedere ale participanților la dialog, iar partenerii menționați nu pot fi făcuți responsabili pentru nicio utilizare a informațiilor conținute aici.
#podcastcji #laboratoruldeeducatiemedia #podcast #educatiemedia #medialiteracypodcast
23集单集